Personalități ale Țării Almăjului

Acum, la împlinirea a 100 de ani de la moartea generalului K.U.K. Ion Iovescu, (K.U.K. - „kaiserlich und königliche” - armata imperială și regală a Austro-Ungariei),  născut la Bozovici, se cuvine să vă prezentăm câteva date referitoare la viața sa.

Iovescu Ion este unul dintre cei mai puțin mediatizați generali din Banat, probabil deoarece nu s-a implicat în mod deosebit în activitățile sociale.

S-a născut într-o familie de grăniceri, la 7 martie  1851, în comuna Bozovici. În 1850, în documentele militare ale Imperiului austro-ungar, apare la regimentul de graniţă nr.13 din Caransebeş, Iovescu Dragu – probabil tatăl viitorului general - în calitate de sublocotenent, clasa a 2-a, calitate reconfirmată şi în 1855 şi 1856. Îl regăsim sub numele de Iovescu Drăgan în documentele militare din 1857 şi respectiv, din 1964, în calitate de sublocotenent, clasa I, în retragere.

În Bozovici, se pare că a avut trei nepoți, Petru Iovescu - nepot de frate, Dănilă Șerpe (Cărăbău) și Călina Jurchescu (sora lui Dănilă Șerpe), nepoți de soră - toți născuți în jur de 1890. Ultima, mi-a fost străbunică dinspre bunică și de la ea am auzit prima dată despre „uica generalul” care și-ar fi făcut o casă la Bozovici, pe Piațul Mic, pe lângă Biserica Baptistă. Dânsa mi-a spus că acea casă avea pervaze de marmoră; casa respectivă a fost moștenită sau vândută unui feștăr (brigadier silvic) - Milla și apoi a trecut în proprietatea unui dâlboșean Stoinel, cu fiica căruia am fost coleg de clasă. Evident că pe atunci nu mă prea interesa ce-mi spunea baba Căla - străbunica, dar acum, trecând pe lângă casa respectivă, proprietate a Asociației "Generația urmatoare", am observat pervazele din marmoră.

Din Fișele militare ale lui Ion Iovescu, scrise în caligrafia Suetterlin, foarte greu de descifrat, precum și din alte documente, am încercat să reconstitui imaginea generalului.

Se pare că şcoala primară și școala trivială le-a urmat la Bozovici, după care își continuă studiile la școala militară din Caransebeș pe care a absolvit-o „cu merite deosebite”.

Alte școli absolvite mai tarziu au fost: Școala de infanterie din Brönn (Brno) 1870/1872 , Școala de infanterie din Bruck (care era o școală pentru ofițeri de comandă), în 1887 și  Școala de infanterie din Viena - cea mai înaltă instituție de învățământ militar din Austria, în anul 1893 - la toate având „succese deosebite”.

La 1 octombrie 1869 intră în regimentul nr. 13 infanterie din Caransebeș. La 1 noiembrie 1872, Ion Iovescu (Jovesko Johann) este cadet (ofiţer adjunct), la regimentul de infanterie nr. 5 din Viena, pentru ca la 1 mai 1974, să devină locotenent al aceluiaşi regiment.
În anul 1891, îl regăsim ca locotenent major clasa I (avansat la 1 mai 1887), la regimentul de infanterie nr. 83, la Szegedin, unde mai erau locotenenţii majori Daniel Materinga şi Joseph Bacsilla, ambii almăjeni, viitori generali. În anul 1895, regimentul este mutat la Biserica Albă.

În anul 1897, primeşte Ordinul de Merit Militar (Clasa 3, apoi Clasa 2) şi este avansat la gradul de maior, fiind comandantul batalionului 4 al regimentului de infanterie nr. 26 din Viena. A mai primit Medalia de Aniversare  Comemorativa pentru Armate, Ordinul Serviciul Militar pentru Ofițeri, Coroana de Fier clasa 3 și Ordinul  Memorial Arhiducele Albrecht.

Ceea ce este interesant este faptul că a primit și 3 ordine militare ”străine”, și anume:

• Ordinul Steaua României, în 1896,
• Ordinul sârbesc Takovo, clasa 4, în 1896,
• Ordinul bulgar de merit, clasa 3, în 1899Iată câteva date din fișele militare personale (întocmite în anul 1909): Este încadrat cu gradul de colonel, fiind ofițer de conducere pentru scopuri speciale.
  În ceea ce privește cunoștințele de limbă: „Germana vorbită și scrisă: perfectă și utilizată în mod curent într-un stil clar; Maghiara suficientă pentru utilizare în serviciu, iar Româna perfect”.

O caracterizare scurtă îl descrie ca fiind:

• Foarte abil, cu caracter hotărât și serios. Silitor și responsabil, cu multe realizări. Din punct de vedere militar, este bine înzestrat, cu randament mare.
• Este un foarte bun instructor și potrivit pentru educare, conducere și evaluări ale subordonaților. A activat cu succes ca și cadru didactic la școala militară.
• Are cunoștințe profunde în domeniul armelor. Foarte abil la conducerea unui regiment sau a unui grup mai mare; ia hotărâri și decizii clare, persoană cu inițiative, foarte energic în realizări. Este un foarte bun ofițer de conducere conform personalității complete.

Cu toate acestea, rezoluțiile ulterioare în Raportul de evaluare arată că:

• Este un ofiter de conducere foarte performant și curajos. Datorita faptului ca nu a fost considerat pentru preluarea comandării unui regiment, - „nepotrivit”, trebuie lasat în poziția curentă de serviciu, sau:
• Foarte curajos și responsabil; din punct de vedere militar mai puțin abil; „nepotrivit”; a se lăsa în poziția curentă de serviciu, sau:
• Ofiter de conducere responsabil și cu inițiativă. Conform rubricii 8: „nepotrivit”; a se lăsa în poziția curentă de serviciu.

La rubrica 8, era trecut - Potrivire pentru conducerea unei trupe (pe cont propriu): Conform R.K.M. (Reichskriegsministerium - Ministerul de Război), Decizie Nr. 1240 din 01.03.1908, nu a fost propus pentru primirea conducerii unui regiment.

Un capitol aparte îl prezintă așa numitele „Cunoștințe deosebite”, din care aflăm (se pare că era un foarte bun cunoscător al Austro-Ungariei de atunci!):

• 1893-1901 – Cunoașterea următoarelor zone - Austria de Jos, Boemia, Ungaria  de Sus, Krasse-Szӧreny (Caraș - Severin), Ungaria și Timișoara
• 1902 - împrejurimile de la Mistelbach (Austria), Cracovia (Polonia), Weisskirchen (Biserica Albă -Serbia), Foča (Bosnia) și împrejurimile de la Zelena (Poreč), Fiume (Croația);
• 1903 - Steiermark Sud (Austria), Sauerbrunn (poate fi din Austria, Cehia sau Polonia) și împrejurimile;
• 1904 - Gorazde -  Foča - Ifsar (Bosnia și Herțegovina);
• 1905 - Sarajevo - Rogatica - Višegrad - Rudo - Polje (?) (Bosnia și Herțegovina);
• 1906 - Gyӧr (Ungaria) și împrejurimile;
• 1907 - împrejurimile de la Leva (Levice - Slovacia), Lovoszpatova (Ungaria);

De altfel, în fișe se precizează și faptul că avea cunoştinţe deosebite şi deprinderi privind: „tactica militară, comportament faţă de inamic, conducător batalion, cunoaşterea mediului înconjurător, cunoaşterea anumitor zone, precum și învăţarea şi efectuarea unor exerciţii militare”.

De asemenea, aflăm că a avut ca „Sarcini de serviciu”, pe diverse perioade:

• 1872-1886 – instruire regiment, conducerea și instruirea subofițerilor - Miskolcz (Ungaria), Szatmar (Satu Mare), Weisskirchen (Biserica Albă - Serbia), Viena;
• 1887-1896 - instruire regiment, conducerea și instruirea ofițerilor superiori - 1893 din august până la sfârșitul anului - Viena, Szeged, din august la Weisskirchen (Biserica Albă - Serbia);
• 1897 - până la 1 mai și după (de la 1 mai devine maior), instruire şi conducere, regimentul nr. 26 - Weisskirchen (Biserica Albă - Serbia), Graz (Austria);
• 1898-1902 - pregatirea ofițerilor superiori – la început în cadrul regimentului 4, iar în continuare, în cadrul regimentului 1- Graz (Austria), Viena, Rogatica (Bosnia și Herțegovina);
• 1903-1906 - strategie militara, actiuni militare – Rogatica (Bosnia și Herțegovina), Gyӧr (Ungaria);
• 1906-1907 - conducere acțiuni militare complexe - Rogatica (Bosnia și Herțegovina), Gyӧr (Ungaria).

La „Alte atribuții” sunt trecute:

• 1896 - testarea ofițerilor superiori (14 octombrie 1896);
• 1897 - examinarea cadrelor militare (19 aprilie 1897);
• 1906 - comandantul batalionului nr.25, din 21 aprilie 1906.

După pensionare s-a stabilit la Graz (Austria). Moare în anul 1915, la Viena.