Este una dintre meseriile, ca de altfel și altele, care au dispărut din Valea Almăjului. În Monografia Bozoviciului, autorii consemnează, la meseriașii din perioada interbelică: Aldescu - pietrar pentru monumente funerare, în realitate, ultimul pietrar din Bozovici fiind Ion Popiști (informația este de la înv. Pavel Aldescu, vecin cu meseriașul).

Dezvoltarea acestei meserii la Bozovici a fost favorizată de existența unui...

Are loc la Sfântul Gheorghe, la Moceris. Pentru almajeni, ziua aceasta începea cu chicirea casei si a usilor de acces a vitelor cu crengi cu frunzulite fragede de fag (care au un gust usor acrisor!) si tragerea/ruperea colacului în forma de inel, împodobit cu frunze de leustean legate cu ată de par de culoare rosie, de catre doua cetede copii situate de o parte si de alta a unei vite, cu dialogul: cucu – rascucu! Câstigatorii erau cei care ramâneau cu o parte cât mai mare a colacului în mâna!

Ruga Moceris - deschide aici!


Am unele amintiri, poate incomplete, referitoare la sărbătorirea Sfintelor Paşte la Bozovici şi cred, că ele nu diferă prea mult de cele întâlnite în alte localităţi din Almăj. Poate fi frapant, dar unele obiceiuri cred că îşi au originea din perioada graniţei. Dar să derulez amintirile.

Se zice că denumirea de Crâst, dealul cu cele trei cruci din brusă, ar proveni de la...

Ramane o zona pitoreasca si plina de inedit; ca dovada, va semnalam doua articole care...

Folclor din Valea Almajului

Continuându-si preocupările în domeniul valorificării mostenirii culturale a Văii Almăjului, Societatea culturală „Ţara Almăjului" si-a propus să tipărească sau să reediteze lucrări aparţinând unor personalităţi culturale, stiinţifice, artistice, dedicate zonei. După tipărirea studiului monografic intitulat...

© Țara Almăjului. Toate drepturile rezervate.| Termeni și condiții | Confidențialitate | Cookies